Cerrar
CONECTARSE CON
CONNECT

Subir

Para subir vídeos o fotos debes estar registrado
¿no estás registrado? Registrarse ahora
SUBIR
VÍDEOS O FOTOS
EXPLORADOR

Crina, Ovidiu şi Călin

Femenino, 18, București, Romania
   Pe data de 18 septembrie 2009 s-a încheiat expediţia “Himalaya – Cho Oyu 2009”, organizată cu scopul de a testa adaptabilitatea şi posibilităţile de efort ale tinerei alpiniste Crina Coco Popescu (14 ani), în condiţii de activitate timp îndelungat la mare înalţime.
National Geographic Channel România a fost partener media şi sponsor oficial al expediţiei, iar echipa a fost formată din Crina Coco Popescu, Ovidiu Popescu si Călin Vrabie, regizor şi director de imagine NGC. 
Deşi nu a fost posibilă atingerea vârfului, expediţia a fost o reuşită din punct de vedere al altitudinii atinse (6700m), al aclimatizării şi posibilităţilor normale de efort timp de 3 zile consecutiv la altitudinea de 6400m, Coco dovedind că are capacităţile necesare escaladării celorlalte 4 vârfuri rămase din circuitul “Seven Summit”.
   Expediţia pe Cho Oyu a început în data de 24 august 2009, cu sosirea în Kathmandu pe 26 august. Între 26-29 august au fost îndeplinite toate formalităţile şi completate proviziile de mâncare. De pe 30 august pe 3 septembrie a fost parcurs traseul Kodari (2400m) - Nyalam (2900m) - Tingri (3700m) - Tabăra de Bază Chineză (4250m). În fiecare zi au fost facute ture de aclimatizare de 4-6 ore pe diferenţe de nivel cuprinse între 600 şi 1000 de metri.
   În cele două zile petrecute în Tabara de Bază Chineză s-au facut ture la 5100 - 5200m pentru următoarea etapa , Tabăra mijlocie , aflată la 5200m.
   Pe 12 septembrie membrii expediţiei au urcat în Tabăra 1 la 6400m, apoi, pe 14 septembrie de dimineaţă, până la 6600m. Coco, la 6600-6700m acuză dureri de cap, coboară înapoi la 6400 m şi după-masă hotărăşte să mai urce înca o dată până la 6600m. Cefaleea persistă, chiar se agravează o dată cu creşterea altitudinii atinse. După coborârea în Tabăra 1, neexistind semne de ameliorare a durerii, se decide coborârea către Tabăra de Bază Avansată la 5500m.
   Pe 16 septembrie de dimineaţă Coco şi Ovidiu urcă din nou pâna în Tabăra 1 , la 6400m. Întrucât se simţeau amandoi bine, au hotarat să urce mai sus şi apoi să coboare, pentru aclimatizare . La peste 6700m pe Coco a început să o doară iar capul foarte tare. Au revenit in Tabara 1 şi au petrecut noaptea acolo. A doua zi au coborat în Tabăra de Bază Avansată, la 5500m . Cefaleea fiind persistentă şi ameliorându-se din ce în ce mai greu, chiar la altitudine mai mică (5500 m), după o consultare cu medici şi oameni din ţară cu experienţă în ascensiuni la altitudine, s-a concluzionat că Coco şi-a atins momentan limita de adaptabilitate la altitudine pentru vârsta ei şi s-a hotărat încheierea ascensiunii, altitudinea atinsa şi timpul petrecut la mare înaltime fiind suficiente pentru considerarea scopului expediţiei ca fiind atins.
Cómo me gusta viajar Cultura, Relajante, Social, Aventurero, Nómada, Solitario, Oganizada
Soy bueno en Escalada, Alpinismo
aa

Enviar mensaje

Debes estar conectado
¿no estás registrado? Registrarse ahora

Añadir como amigo

Debes estar conectado
¿no estás registrado? Registrarse ahora
Amigos
PlanetaPaman...
Masculino, 25, Bucures...
Más...
anca
Femenino, 36, Buchare...
Más...

Añadir como amigo

Necesitas estar registrado
¿no estás registrado? Registrarse ahora

Enviar mensaje

Necesitas estar registrado
¿no estás registrado? Registrarse ahora
 
Escribir a Crina, Ovidiu şi Călin. ( Necesitas registro )
1 año Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
Crina, Ovidiu şi Călin ahora es amigo de anca
3 años Hace
3 años Hace
3 años Hace
(1-12 en 12)

Escribir a Crina, Ovidiu şi Călin

Debes estar conectado
¿no estás registrado? Registrarse ahora
Últimos vídeos y fotos
Vintage Alaçatı Otel

Vintage Alaçatı Otel, Alaçatı’nın merkezinde yer alması ile Ala... Más...

por kobim
Pooyamkutty, Kerala

A journey to Pooyamkutty forest... Más...

por anooppt
The Huc Bridge - Hanoi...

In the 21st century, there is a Hanoi that is changing every day,... Más...

Ultrabook Terbaru

This is the finest ultrabook from Samsung Series named Ultrabook... Más...

Margahayuland

Information of Margahayuland Newton Hotel Bandung - This one of t... Más...